Heberger România, un partener puternic într-un sector în plină dezvoltare
Acolo unde există un partener puternic, capabil să pună în mișcare întreg mecanismul, lucrurile nu se pot îndrepta decât în direcția bună. Și în domeniul construcțiilor, care este unul în plină dezvoltare de câțiva ani încoace, Heberger România este acel partener puternic care face ca viziunea investitorilor să se transforme în realitate într-un timp mai scurt decât se așteaptă.
Se întâmplă acest lucru întrucât Heberger România, subsidiara grupului Heberger, din Germania, are o echipă întreagă de specialiști (arhitecți, ingineri, muncitori), dar și dorință mare de a demonstra că poți să ai succes într-un domeniu în care, deși se află în plină dezvoltare, rezultatele nu sunt întotdeauna pe măsura așteptărilor clienților.
În plus, indiferent de proiectul în care se implică, echipa Heberger dă dovadă de angajament, eficiență și punctualitate din faza de concepere a proiectului până la cea de livrare la cheie a sa.
În spatele unei companii de succes se află o minte sclipitoare. Însă în spatele Heberger, care dovedește cu fiecare zi care trece că este un partener puternic, se află mai multe minți sclipitoare. Heberger a investit sistematic în pregătirea angajaților săi pentru a putea oferi clienților servicii care să-i satisfacă pe deplin.
De asemenea, cele 20 de proiecte în care s-a implicat activ până în prezent demonstrează clar că investitorii au avut alături un partener pregătit să le îndeplinească toate cerințele.
Heberger a reușit să facă acest lucru prin punerea la dispoziție a unor servicii diverse care i-au ajutat să își implementeze cu succes proiectele.
Le-a fost alături clienților oferindu-le cele mai bune sfaturi încă de la începutul colaborării. Un partener puternic are o gândire analitică și intuitivă. Totodată, este conștient de faptul că investitorul înainte de a porni la drum trebuie să afle care sunt punctele slabe sau tari ale proiectului și modalitățile în care acesta poate fi îmbunătățit, pentru ca în cele din urmă să fie bine optimizat din punctul de vedere al timpului și costurilor.
Gândind analitic și intuitiv atingerea cerințelor clienților are loc cu ușurință, mai ales că specialiștii Heberger mențin o cooperare strânsă pe tot parcursul etapelor de dezvoltare a proiectului. În felul acesta reușesc să nu depășească fondurile alocate pentru proiect și să-l finalizeze și la timp.
Folosind tehnologia modernă dar și meșteșugul, echipa Heberger nu doar construiește proiecte importante, ci și renovează clădiri valoroase din punct de vedere istoric. Și face asta cu măiestrie.
Curăță prin șlefuire sau prin abur și la înaltă presiune, acoperă fisurile prin intermediul EP și PUR, protejează suprafețele prin impregare, sigilare și stratificare etc. Renovează fațade, structuri, îmbunătățește funcționalitatea etc.
Și pe lângă toate acestea face față provocărilor din ingineria civilă, care nu sunt multe deloc. Le face față cu brio, fiindcă are mulți ani de experiență în acest domeniu.
Atunci când își desfășoară activitatea ține cont de cerințele în creștere din acest sector. Este vorba de cerințe de siguranță, de mediu, economice, dar și de termene limită strânsă. Nu trebuie să uităm că atunci când vorbim de calitate germană vorbim înainte de toate de punctualitate.
Programează, estimează, folosește echipamente moderne, asigură calitatea, dând dovadă de performanță profesională și economică de fiecare dată.
Și asta nu e tot. Datorită expertizei bine pusă la punct, Heberger România este capabilă să ofere clienților metode avansate și integrate în design și construcții. Folosind proceduri de execuție dezvoltate reușește să dea dovadă de eficiență în ceea ce privește costurile, dar și de o abordare eco-friendly..
Face calcule, realizează design-ul conceptului, optimizează procesul de construcție, face tot ceea ce este necesar pentru ca lucrarea să fie finalizată cu bine și să satisfacă cerințele clienților. De altfel, mulțumirea clienților este scopul principal al companiei Heberger.
Însă atunci când ești un partener puternic acest lucru vine de la sine, fiecare pas fiind făcut cu precizie și încredere în capacitatea de a duce la bun sfârșit un proiect așa cum ai promis încă de la început.
Heberger România dispune de toate atuurile necesare pentru a fi considerată un partener puternic pe piața românească de construcții. De vreți să le descoperiți, începeți colaborarea cu această companie, căci nu veți regreta.